b. Centrarea intervenţiei pe eliminarea riscurilor şi asigurarea condiţiilor de siguranţă pentru persoana care este victimă a violenţei domestice. c. Respectarea demnităţii persoanei care este victimă a violenţei domestice prin susţinerea dezvoltării capacităţii acesteia de a avea controlul asupra deciziilor privind propria viaţă, fără constrângere sau judecată negativă. d. Managementul datelor cu caracter personal, bazat pe obţinerea acordului victimei violenţei domestice pentru utilizarea datelor sale personale în procesul managementului de caz e. Menţinerea confidenţialităţii informaţiilor legate de intervenţie, prevenirea consecinţelor transferului de date în procesul managementului de caz, f. Încurajarea victimei să facă dezvăluiri despre violenţa domestică fără teama de repercusiuni negative care ar putea pune în pericol siguranţa proprie şi bunăstarea copiilor sau a altor membri ai familiei. g. Asigurarea unui suport integrat prin respectarea reciprocă a profesioniştilor implicaţi, a pregătirii, rolurilor şi responsabilităţilor în procesul intervenţiei. h. Recunoaşterea copiilor, inclusiv a copiilor martori, ca victime directe sau indirecte ale violenţei domestice şi menţinerea siguranţei şi bunăstării lor ca prioritate pe parcursul întregului proces de asistenţă, suport şi consiliere a victimelor adulte, odată cu sesizarea compartimentului specializat pentru intervenţie în situaţiile de abuz, neglijare, trafic, migraţie şi repatrieri în vederea evaluării şi planificării serviciilor necesare pentru copiii martori; i. Sprijinirea şi încurajarea demersurilor victimei în vederea angajării răspunderii penale sau civile a agresorului pentru faptele de violenţă domestică şi pentru încălcarea ordinului de protecţie. j. Asigurarea formării continue a specialiştilor care oferă servicii sociale de suport, asistenţă şi consiliere prin formare şi promovarea unei practici reflective bazate pe cunoaştere şi menţinerea siguranţei la locul de muncă.
ART. 3 Managementul de caz în violenţa domestică se aplică de către personalul compartimentului violenţă domestică din cadrul DGASPC, personalul SPAS şi personalul serviciilor sociale destinate victimelor violenţei domestice şi vizează următoarele etape: 1. Identificarea, semnalarea, evaluarea iniţială şi preluarea cazurilor de victime ale violenţei domestice; Această etapă include: identificarea, semnalarea şi înregistrarea cazului, preluarea sau referirea cazului, evaluarea iniţială a riscurilor şi a factorilor de protecţie, implementarea măsurilor de protecţie în regim de urgenţă. În procesul de evaluare iniţială sunt incluse următoarele arii, dar fără a se limita la acestea: a. riscurile sau zonele cu potenţial de risc, incluzând siguranţa spaţiului de locuit, a spaţiului social sau profesional, etc;