────────── Aprobată prin
ORDINUL nr. 3.047 din 29 noiembrie 2022 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1158 din 29 noiembrie 2022.────────── PREAMBUL Prezentul ghid de finanţare se aplică apelului de proiecte aferent Investiţiei I.4 din Componenta 11 - Turism şi cultură în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Prezentul document se adresează tuturor potenţialilor solicitanţi pentru apelul de proiecte. Interpretarea informaţiilor incluse în cererea de finanţare se realizează sistematic, în conformitate cu prevederile Ghidului specific privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene aferente PNRR în cadrul apelului de proiecte aferent Investiţiei I.4 din Componenta 11 - Turism şi cultură în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), aprobate şi publicate pe site-ul MDLPA. Aspectele cuprinse în documentele ce derivă din Componenta 11 - Turism şi cultură din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi modul său de implementare vor fi interpretate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în calitate de Coordonator de Reformă/Investiţii, cu solicitarea opiniei Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de coordonator naţional PNRR şi a Comisiei Europene privind Decizia Consiliului Uniunii Europene de punere în aplicare. Acestea se realizează cu respectarea legislaţiei în vigoare şi folosind metoda de interpretare sistematică. Conform indicatorilor din Jalonului 342, Componenta 11 în cadrul PNRR, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în calitate de Coordonator de Reformă/Investiţii stabileşte prin prezenta schemă de finanţare (ghid specific) criteriile de eligibilitate şi de evaluare a proiectelor, condiţiile pentru cererea de finanţare şi etapele de implementare a proiectelor. În urma semnării contractelor de finanţare şi a implementării proiectelor conform specificaţiilor, se va atinge ţinta 343, Componenta 11 în cadrul PNRR, privind realizarea a minimum 3.000 km de trasee cicloturistice. În înţelesul acestui document, schema de finanţare nu reprezintă schemă de finanţare de ajutor de stat sau schemă de ajutor de minimis. IMPORTANT Vă recomandăm, ca înainte de a începe completarea cererii de finanţare pentru apelul de proiecte aferent Investiţiei I.4 din Componenta 11 - Turism şi cultură în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), să vă asiguraţi că aţi parcurs toate informaţiile prezentate în acest document şi să vă asiguraţi că aţi înţeles toate aspectele legate de specificul intervenţiilor finanţate din fondurile europene aferente. Vă recomandăm, ca până la data limită de depunere a cererilor de finanţare în cadrul prezentului apel de proiecte să consultaţi periodic aplicaţia https://mdlpa.ro/pages/pnrr pentru a urmări eventualele modificări/interpretări ale condiţiilor specifice, precum şi alte comunicări/ clarificări pentru accesarea fondurilor europene aferente PNRR. 1. DESCRIEREA COMPONENTEI 11 - TURISM ŞI CULTURĂ, INVESTIŢIA I.4 (VELO) Obiectivul general al PNRR este dezvoltarea României prin realizarea unor programe şi proiecte esenţiale, care să sprijine rezilienţa, nivelul de pregătire pentru situaţii de criză, capacitatea de adaptare şi potenţialul de creştere, prin reforme majore şi investiţii cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă.