(2) Organizarea fermei didactice se face cât mai aproape posibil de sediul unităţii şcolare. (3) Unităţile de învăţământ care au în structură fermă didactică se vor înregistra în registrul fermelor.
CAP. II Organizarea fermei didactice SECŢIUNEA 1 Baza materială
ART. 6 (1) Suprafaţa fermei didactice este de minimum 5 ha. (2) Suprafeţele minime ale loturilor didactice experimentale sunt prevăzute în
art. 169 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 7 Ferma didactică poate avea următoarele componente: a) colecţii biologice: fitotehnică, ampelografică, zootehnică, legumicolă, pomicolă, cu scop pur didactic; b) sector vegetal de producţie pentru principalele plante de cultură din zonă, dar şi pentru extinderea unor culturi (plante medicinale, tutun, hamei, şofrănel şi altele), culturi furajere pentru sectorul zootehnic, culturi legumicole, pomicole şi floricole; c) parc de maşini şi utilaje agricole specifice activităţii şi sector de mecanizare compus din ateliere de reparaţii şi întreţinere; d) sector pentru creşterea animalelor, inclusiv creşterea păsărilor, albinelor, viermilor de mătase, peştilor şi animalelor mici specifice zonei;