CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 (1) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă INSEMEX Petroşani, denumit în continuare institut naţional, este persoană juridică română aflată în coordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului, denumit în continuare minister coordonator, şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile
Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentului regulament de organizare şi funcţionare. (2) Institutul naţional funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, calculează amortismente şi conduce evidenţa contabilă în regim economic.
ART. 2 Institutul naţional este înfiinţat în scopul desfăşurării şi stimulării activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul securităţii miniere şi protecţiei antiexplozive, prin participarea la elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului şi la realizarea cu prioritate a obiectivelor ştiinţifice şi tehnologice ale Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare.
CAP. II Obiectul de activitate
ART. 3 (1) Obiectul de activitate al institutului naţional se realizează în condiţiile legii şi cuprinde, în principal: A. Activităţi de cercetare-dezvoltare în cadrul Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare, alte activităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, în cadrul planurilor sectoriale şi al programelor-nucleu, al programelor internaţionale de cercetare-dezvoltare şi inovare şi al altor programe naţionale: 1. Activităţi de cercetare-dezvoltare în ştiinţe fizice şi naturale - cod CAEN 7310: a) dezvoltarea tehnicilor de limitare a existenţei şi acţiunii potenţialelor surse periculoase de aprindere a atmosferelor explozive;