CAP. I Prevederi generale
ART. 1 (1) Prezentul regulament are ca scop definirea dreptului de semnătură pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi stabilirea procedurilor privind dobândirea şi exercitarea acestui drept. (2) Prin instituirea dreptului de semnătură se urmăresc asigurarea calităţii documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi respectarea reglementărilor legale în procesul elaborării acestora, prin stabilirea responsabilităţilor ce revin specialiştilor care elaborează şi/sau verifică astfel de documentaţii. (3) Prezentul regulament are următoarele obiective: a) definirea dreptului de semnătură; b) stabilirea exercitării dreptului de semnătură în raport cu tipurile de documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism; c) stabilirea procedurilor şi condiţiilor de dobândire, exercitare şi pierdere a dreptului de semnătură; d) definirea creaţiei intelectuale în elaborarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în vederea protejării dreptului de autor.
ART. 2 Prezentul regulament este elaborat în temeiul prevederilor
art. 38 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege.
ART. 3 Aplicarea prezentului regulament se va face corelat cu prevederile celorlalte acte normative cu incidenţă asupra domeniului.