c) copie a actului doveditor al studiilor urmate; d) curriculum vitae; e) copie a carnetului de muncă; f) adeverinţă medicală care să ateste că sunt apţi pentru exercitarea funcţiei; g) declaraţie pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale şi conformitatea cu originalul a copiilor actelor cerute la lit. a), b), c) şi e); h) dovada achitării taxei de înscriere la concurs. (2) În momentul angajării, candidaţii declaraţi admişi îşi completează dosarul cu certificatul de cazier judiciar şi prezintă originalul documentelor depuse în copie la dosarul de înscriere pentru verificarea conformităţii acestor copii cu originalul. (3) Cuantumul taxei de concurs se stabileşte de către ministrul justiţiei, prin ordin, astfel încât să acopere costurile necesare organizării şi desfăşurării concursului.
CAP. II Organizarea şi desfăşurarea concursului
ART. 3 (1) Data şi locul susţinerii concursului, tematica, bibliografia, numărul posturilor vacante, cerinţele generale ale fiecărui post, prezentarea generală a postului, regulamentul şi probele de concurs, date de contact, termenul limită pentru depunerea actelor de înscriere la concurs şi cuantumul taxei de concurs se aduc la cunoştinţă celor interesaţi prin afişare la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina web a instituţiei, cu cel puţin 30 de zile înainte de data fixată pentru susţinerea primei probe a concursului. (2) Anunţul de concurs publicat prin intermediul mass-media în acelaşi termen cuprinde data şi locul desfăşurării concursului, numărul de posturi vacante, probele de concurs şi indicarea sursei de unde se pot obţine informaţii suplimentare în legătură cu concursul. (3) În situaţia în care se modifică data sau locul desfăşurării concursului, se va publică un nou anunţ prin mijloacele prevăzute la alin. (1), cu cel puţin 5 zile înainte de data susţinerii primei probe de concurs.
ART. 4