În aplicarea dispoziţiilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2006 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 martie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 280/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 11 iulie 2006, şi în temeiul
art. 46^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 25 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţa, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, denumit în continuare Fondul, emite prezentul regulament.
ART. I Statutul Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, aprobat prin Ordinul preşedintelui Consiliului de administraţie al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar nr. 1/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 4, liniuţa a şaptea va avea următorul cuprins: "- propunerile cu privire la efectuarea împrumuturilor Fondului, inclusiv cele de tipul liniilor de credit stand-by, precum şi emiterea de titluri de valoare de către acesta;". 2. La articolul 4 se adaugă o nouă liniuţă, liniuţa a zecea, cu următorul cuprins: "- stabilirea anuală a gradului-ţintă de acoperire a expunerii Fondului în vederea determinării necesarului optim de resurse financiare ale acestuia, precum şi stabilirea cotei contribuţiei anuale a instituţiilor de credit." 3. Articolul 5 va avea următorul cuprins: "Art. 5. - Organele de administrare şi de conducere executivă ale Fondului sunt: a) Consiliul de administraţie al Fondului; b) directorul şi directorul economic ai Fondului." 4. Alineatul (5) al articolului 7 va avea următorul cuprins: "(5) Şedinţele vor avea loc la sediul Fondului sau în orice alt loc unde s-a convenit. La şedinţele Consiliului de administraţie al Fondului participă, în calitate de invitat, directorul, iar în lipsa acestuia, directorul economic sau un alt înlocuitor desemnat de conducerea executivă." 5. La articolul 8 litera b), punctele 1, 2, 6 şi 11 vor avea următorul cuprins: