- extras - În conformitate cu prevederile
art. 42 alin. (1) şi ale
art. 44 alin. (1),
(4) şi
(6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 28.10.2020 - 21.12.2020 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul Iniţiativa Pătârlagele, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020: - contribuţiile electorale au fost în cuantum de 16.200,00 lei, reprezentând contribuţii ale candidaţilor; – cheltuielile electorale au fost în cuantum de 15.895,00 lei. Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 15.895,90 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 15.895,90 lei. În conformitate cu prevederile
48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a validat suma de 0,00 lei aferentă cheltuielilor electorale şi a invalidat suma de 15.895,90 lei în baza prevederilor
art. 48 alin. (4) şi
(5) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Nu au fost constatate abateri contravenţionale. Bucureşti, 29 decembrie 2020. Nr. 33.280. ----