- extras - În conformitate cu prevederile
art. 42 alin. (1) şi ale
art. 44 alin. (1),
(4) şi
(6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în data de 11.12.2020 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de candidatul independent Ghiţă Marian, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020: - contribuţiile electorale au fost în cuantum de 2.250,00 lei, reprezentând contribuţii ale candidatului independent; – cheltuielile electorale au fost în cuantum de 912,00 lei. Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 912,00 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 912,00 lei. În conformitate cu prevederile
art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a validat suma de 912,00 lei aferentă cheltuielilor electorale, pe care o propune în vederea rambursării către competitorul electoral. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile
art. 28 alin. (2),
(9),
(12) şi
(14) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Bucureşti, 23 decembrie 2020. Nr. 32.682.