- extras - În conformitate cu prevederile
art. 42 alin. (1) şi ale
art. 44 alin. (1),
(4) şi
(6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-14.10.2022 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Naţionalist în anul 2021, perioada verificată fiind 1.01.2021-31.12.2021. I. Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că pentru anul 2021 Partidul Naţionalist nu a depus documente contabile din care să reiasă contravaloarea veniturilor încasate şi a cheltuielilor efectuate. II. Sancţiuni aplicate Partidul Naţionalist a fost sancţionat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor
art. 49 alin. (1) şi
(3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu amendă în valoare de 50.000 lei ca urmare a nerespectării prevederilor
art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Bucureşti, 26 octombrie 2022. Nr. 13.927. -----