- extras - În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), ale
art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2014, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 8 - 19 septembrie 2014 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Braşov pentru anul 2013. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Braşov au totalizat 75.581,48 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 56.016,00 lei, din donaţii în sumă de 6.400,00 lei şi din alte surse de venit în sumă de 13.165,48 lei. Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Bucureşti, 25 septembrie 2014. Nr. 12.894. -------