- extras - În conformitate cu prevederile
art. 42 alin. (1) şi ale
art. 44 alin. (1),(4) şi
(6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-10.08.2022 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Uniunea Forţelor Locale în anul 2021, perioada verificată fiind 1.01.2021-31.12.2021. I. Constatări Ca urmare a verificării efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în anul 2021 Partidul Uniunea Forţelor Locale nu a obţinut venituri şi nu a înregistrat cheltuieli. II. Sancţiuni aplicate Partidul Uniunea Forţelor Locale a fost sancţionat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor
art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu amendă în cuantum de 50.000 (cincizeci mii) lei ca urmare a nerespectării
art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Bucureşti, 26 septembrie 2022. Nr. 12.355. -------