(5) Coordonarea transporturilor de armament, tehnica militară, piese de schimb şi de alte bunuri materiale rezultate din contractele de import-export se va realiza de către: - din partea română - Regia Autonomă "Romtehnica"; - din partea moldovenească - Ministerul Apărării al Republicii Moldova. (6) În executarea transporturilor cele două părţi contractante vor ţine o legătură directă, folosind mijloacele existente.
ART. 2 Organizarea transporturilor militare ce urmează a fi executate în interesul părţilor contractante se realizează pe baza instrumentelor juridice bilaterale în vigoare, cu excepţia problemelor care se vor rezolva în baza prezentului protocol.
ART. 3 (1) Planificarea, organizarea şi conducerea execuţiei transporturilor militare vor fi efectuate de către instituţiile menţionate la art. 1 alin. (4) şi (5). (2) Solicitarile referitoare la planificarea transporturilor militare vor fi remise de către instituţiile prevăzute la art. 1 alin. (5) către autorităţile însărcinate cu executarea acestora numai după ce au fost discutate şi convenite problemele de organizare a transporturilor care se execută pe teritoriul statului vecin. (3) Planificarea transporturilor militare destinate uneia dintre părţile contractante sau în tranzit va fi înaintată instituţiilor prevăzute la art. 1 alin. (4) prin ataşatul militar al Ambasadei României la Chişinău, respectiv al Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, până la data de 20 a lunii pentru luna următoare, astfel încât să se poată organiza executarea acestora. (4) Confirmarea planului de transport de către partea contractantă destinatară se va face cel târziu cu 48 de ore înaintea începerii transportului. Confirmarea va conţine date privind mânuirea transporturilor, ordinea executării cererilor, permisul de rută pentru transporturile militare rutiere cu depăşiri de limite masice şi/sau de gabarit, care va fi obţinut, în prealabil, de la administratorul reţelei rutiere, prevedere valabilă şi pentru parcurgerea traseelor pe teritoriul propriu fiecărei părţi contractante.
ART. 4 (1) La executarea transporturilor militare din România în Republica Moldova şi din Republica Moldova în România se vor folosi: a) staţiile de cale ferată Cristeşti Jijia-Ungheni pentru transporturile militare feroviare; b) punctele de control Albita-Leuseni şi Sculeni-Sculeni pentru transporturile militare rutiere.