Conceptul dezvoltării durabile în domeniul alimentării cu energie termică a localităţilor presupune aplicarea unor soluţii tehnice performante capabile să asigure, pe de o parte, condiţii normale de viaţă şi de muncă comunităţilor locale şi satisfacerea nevoilor sociale ale acestora în condiţii de rentabilitate economică şi eficienţă energetică şi, pe de altă parte, conservarea resurselor primare, protecţia şi conservarea mediului, fără a afecta echilibrul ecosferei şi accesul generaţiilor viitoare la resursele energetice primare. În acest context scopul programului de investiţii "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţă" este reprezentat de eficientizarea sistemelor centralizate de producere şi distribuţie energie termica, având ca obiectiv final reducerea consumului de resurse energetice primare pentru producerea energiei termice, cu cel puţin 10 mil. Gcal/an, faţă de consumul de resurse energetice primare consumat în anul 2004, cu scopul producţiei de energie termică (în centrale termice-CT şi centrale termoelectrice-CTE), în condiţiile asigurării creşterii calităţii serviciului de termoficare. Sistemul centralizat de producere şi distribuţie energie termică, conţine: 1. Unitatea (unităţile) de producţie agent termic; 2. Reţeaua de transport agent termic primar (apă fierbinte); 3. Punctele de termoficare sau module termice la nivel de imobil, acolo unde se justifică economic; 4. Reţeaua de distribuţie a apei calde şi a agentului termic de încălzire, 5. Contorizarea la nivel de imobil; Corelate cu componentele consumatorului final: 6. Reţeaua interioară de alimentare a imobilului, cu apă caldă şi cu agent termic de încălzire; 7. Contorizarea individuală împreună cu robinetele termostatate; 8. Reabilitarea termică a anvelopei clădirilor, respectiv a faţadelor, teraselor şi a tâmplăriei exterioare. Din punct de vedere administrativ activitatea corespunzătoare componentelor 1-5, va fi desfăşurată prin coordonarea Consiliului local, conform Strategiei naţionale privind alimentarea cu energie termică a localităţilor prin sisteme de producere şi distribuţie centralizate aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 882/2004. Pentru implementarea componentelor 1-7 se va înfiinţa Unitatea de Management a Proiectului în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.