CAP. I Definiţii În sensul prezentei proceduri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) întreprindere este orice persoană juridică înregistrată conform
Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de forma de organizare, autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă. Conform art. 2, hotărârea se aplică întreprinderilor mari definite în sensul
Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, şi
Regulamentului (CE) nr. 364/2004 al Comisiei Europene de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 70/2001 privind extinderea sferei de aplicare a acestuia la ajutoarele de stat pentru cercetare-dezvoltare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 63 din 28 februarie 2004; b) alocare specifică individuală reprezintă valoarea totală a sumei nerambursabile care poate fi acordată unei întreprinderi, în cadrul schemei de ajutor de stat, în una sau mai multe tranşe.
CAP. II Criterii de eligibilitate Pot beneficia de alocări specifice individuale în baza schemei de ajutor de stat întreprinderile mari definite în sensul
Legii nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi
Regulamentului (CE) nr. 364/2004 , care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, următoarele criterii de eligibilitate: a) sunt înregistrate conform
Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi fac investiţii în România; b) intenţionează să realizeze o investiţie iniţială cu o valoare care depăşeşte echivalentul în lei a 100 milioane de euro, iar valoarea costurilor eligibile depăşeşte echivalentul în lei a 50 de milioane euro şi creează cel puţin 500 de noi locuri de muncă, ca urmare a realizării investiţiei iniţiale; c) nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat; d) nu se află în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau alte situaţii reglementate de lege; e) nu intră în categoria întreprinderilor în dificultate, potrivit secţiunii 2.1 a cap. 2 din Comunicarea Comisiei Europene - Linii directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. C244 din 1 octombrie 2004;