────────── *) Aprobată prin
ORDINUL nr. 54 din 14 februarie 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 10 martie 2006.────────── 1. Obiectivul Programului Obiectivul Programului naţional multianual pe perioada 2006-2009 pentru susţinerea accesului microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici la servicii de instruire şi consultanţă denumit în continuare Program, îl constituie afirmarea şi valorificarea potenţialului de producţie şi de servicii al microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici, prin instruirea personalului lor cu funcţii de decizie şi/sau de execuţie şi facilitarea accesului acestora la servicii de consultanţă, pentru integrarea cu succes în Uniunea Europeană. Programul urmăreşte: - dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale bazate pe cunoaşterea şi gestionarea optimă a resurselor, în vederea adaptării rapide la rigorile determinate de globalizarea pietelor şi integrarea României în Uniunea Europeană; – îmbunătăţirea performanţelor economice şi tehnice ale întreprinderilor, prin creşterea gradului de pregătire a personalului acestora şi utilizarea serviciilor specializate de instruire şi consultanţă; – promovarea investiţiilor în producţie şi servicii prin creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare. 2. Bugetul Programului Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2006 este de 1500 mii lei, defalcat astfel: - 1.490 mii RON pentru acordarea de alocaţii financiare nerambursabile beneficiarilor eligibili; – 10 mii RON pentru acoperirea cheltuielilor de implementare şi promovare a Programului (cheltuieli materiale şi servicii). 3. Beneficiari eligibili 3.1. Pot beneficia de alocaţii financiare nerambursabile în cadrul Programului societăţile comerciale şi societăţile cooperative care îndeplinesc cumulativ la data solicitării, următoarele criterii de eligibilitate: