CAP. I Domeniul de aplicare
ART. 1 (1) Prezentele proceduri, condiţii şi reguli se aplică pentru acreditarea: a) laboratorului pentru testarea seminţelor care aparţine operatorului economic înregistrat pentru producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor; sau b) unui laborator independent. (2) Acreditarea se efectuează de autoritatea oficială, în scopul stabilirii competenţei de a efectua testarea seminţelor sub supraveghere oficială. (3) Acreditarea laboratoarelor pentru testarea seminţelor se efectuează de autoritatea oficială, desemnată de
Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, respectiv Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor, denumită în continuare INCS, din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, şi Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, denumit în continuare LCCSMS. (4) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) laboratorul poate realiza numai testarea eşantioanelor prelevate din loturile de sămânţă produse în nume propriu de operatorul economic căruia îi aparţine laboratorul, în afară de cazul în care se convine altfel între operatorul economic căruia îi aparţine laboratorul, un alt operator economic care solicită certificarea şi autoritatea oficială. (5) Grupele de specii pentru care se acordă acreditarea laboratoarelor pentru testarea seminţelor sub supraveghere oficială sunt: a) cereale şi plante furajere, prevăzute în
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.262/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de cereale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 bis din 6 ianuarie 2006, şi
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.263/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de plante furajere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 bis din 6 ianuarie 2006; b) oleaginoase şi textile, sfeclă, prevăzute în
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.264/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi textile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 bis din 9 ianuarie 2006, şi
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.265/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de sfeclă de zahăr şi sfeclă furajeră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 bis din 9 ianuarie 2006; c) legume, prevăzute în
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.366/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor de legume, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 bis din 8 februarie 2006. (6) Autoritatea oficială poate să acrediteze laboratoare pentru testarea materialului de înmulţire fructifer şi a materialului de înmulţire vegetativă a viţei-de-vie sub supraveghere oficială: