────────── *) Aprobată prin
ORDINUL nr. 15 din 11 ianuarie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 108 din 3 februarie 2006.────────── I. Dispoziţii generale
ART. 1 În conformitate cu prevederile
art. 48, 50, 53 şi 56 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 6 alin. (9) şi ale
art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase, execuţia lucrărilor pe ape sau în legătură cu apele se face numai în baza avizului de gospodărire a apelor sau a notificărilor de începere a execuţiei, iar punerea în funcţiune a acestor lucrări se face în baza autorizaţiei de gospodărire a apelor sau a notificărilor de punere în funcţiune a investiţiei. În perioada premergătoare începerii investiţiei, în perioada de realizare a investiţiei şi după punerea în funcţiune a construcţiilor şi instalaţiilor care au făcut obiectul investiţiei pot apărea situaţii în care sunt necesare modificarea sau retragerea avizului de gospodărire a apelor şi, respectiv, modificarea sau retragerea autorizaţiei de gospodărire a apelor. II.1. Procedura de modificare a avizelor de gospodărire a apelor
ART. 2 (1) La solicitarea titularului de investiţie avizul de gospodărire a apelor se modifică dacă: a) până la finalizarea proiectării - proiect tehnic, caiet de sarcini sau detalii de execuţie - s-au modificat soluţiile tehnologice ori parametrii de funcţionare ai lucrărilor care fac obiectul avizului; b) există necesitatea corelării cu noi tehnologii depoluante, cu cerinţe de apă mai reduse faţă de datele iniţiale luate în considerare la emiterea avizului; c) se impune schimbarea parametrilor hidrologici în vederea înlăturării efectelor negative asupra apelor. (2) Solicitarea de modificare a avizului de gospodărire a apelor se realizează de către titularul de investiţie cu cel puţin două luni înainte de data începerii execuţiei lucrărilor sau pe parcursul execuţiei acestora, în condiţiile stabilite la alin. (1), pe baza unui formular transmis emitentului, conform modelului prezentat în anexa nr. 2a), a unui exemplar din avizul de gospodărire a apelor emis anterior şi a documentaţiei tehnice de fundamentare.
ART. 3 Modificarea avizului de gospodărire a apelor se realizează de către emitentul acestuia, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea solicitării, prin emiterea unui aviz de gospodărire a apelor modificator în baza unei documentaţii tehnice întocmite conform legislaţiei în vigoare de către instituţii publice sau private abilitate de autoritatea publică centrală din domeniul apelor sau de o autoritate competentă din statele Uniunii Europene.