"e) sume necesare continuării finanţării proiectelor/ programelor PHARE, ISPA, SAPARD până la recuperarea de la debitori a sumelor reţinute de Comisia Europeană din fondurile alocate acestor programe, ca urmare a neachitării unor debite datorate Comunităţii Europene." 6. După alineatul (3) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins: "(3^1) La propunerea structurilor de implementare, în cazul nerecuperării la termen a debitelor de la contractori/beneficiari, sau la propunerea altor entităţi debitoare către bugetul Comunităţii Europene, ordonatorul principal de credite are obligaţia să includă la alineatele de cheltuieli bugetare deja existente: Programe comunitare, Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă, Programe ISPA, Programe SAPARD, după caz, şi sumele necesare achitării către Ministerul Finanţelor Publice sau direct Comisiei Europene a debitelor datorate bugetului Comunităţii Europene, precum şi a majorărilor de întârziere. Alocarea acestor sume în bugetele ordonatorilor principali de credite se realizează fie cu ocazia legii de rectificare bugetară, fie prin virări de credite bugetare de la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, după caz, în cursul întregului an. Sumele alocate în acest scop nu pot fi realocate pentru alte destinaţii." 7. Alineatele (4) şi (5) ale articolului 5 vor avea următorul cuprins: "(4) Sumele plătite de la bugetul de stat în scopul achitării debitelor prevăzute la alin. (1^1) lit. c) se recuperează de la structurile de implementare din administraţia publică sau, după caz, de la alte entităţi debitoare către bugetul Comunităţii Europene şi se returnează Ministerului Finanţelor Publice pentru a fi utilizate în scopul acoperirii altor debite datorate bugetului Comunităţii Europene. (5) Sumele plătite de la bugetul de stat în scopul achitării debitelor prevăzute la alin. (3^1) se recuperează de la contractori/beneficiari, conform
Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cu valoarea sumelor plătite şi recuperate în anul curent se reîntregesc creditele bugetare ale bugetelor din care acestea au fost acordate. Sumele plătite în anul curent şi recuperate în anii următori se fac venit la bugetul din care acestea au fost acordate."
ART. II Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 mai 1999, aprobată prin
Legea nr. 22/2000, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, după aprobarea acesteia prin lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
ART. III Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul finanţelor publice,