c) notificarea activităţilor operatorilor economici care nu fac obiectul unor licenţe, dar pot fi de interes pentru aplicarea regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare.
ART. 4 Consiliul este alcătuit din reprezentanţi, cel puţin la nivelul funcţiei de director, din structurile specializate, ai următoarelor ministere şi instituţii publice: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Direcţia Generală a Vămilor.
ART. 5 (1) Reprezentanţii în Consiliu, atât titulari, cel puţin la nivel de director, cât şi supleanţi, sunt desemnaţi de secretarii de stat coordonatori din ministerele şi instituţiile publice menţionate la art. 4 şi sunt notificaţi ANCEX. (2) Reprezentanţii în Consiliu trebuie să deţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate secret de stat, de nivel de secretizare cel puţin "strict secret". (3) Reprezentanţii în Consiliu nu pot participa la luarea deciziilor în situaţiile în care se află în conflict de interese şi incompatibilitate, conform dispoziţiilor
Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare. (4) În situaţii deosebite, atunci când ordinea de zi impune aceasta, la reuniunile Consiliului pot fi invitaţi să participe secretarii de stat coordonatori ai domeniului controlului exporturilor din ministerele şi instituţiile publice reprezentate în Consiliu.
ART. 6 (1) Preşedinţia Consiliului se asigură de către directorul general al ANCEX. (2) Activitatea de secretariat a Consiliului se asigură de către ANCEX.
ART. 7 (1) Consiliul se întruneşte, de regulă, în reuniuni ordinare bilunare sau ori de câte ori este nevoie.