Având în vedere prevederile
art. 61 alin. (5) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. f) şi
art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 160/2012, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
ART. 1 (1) Se aprobă Procedura privind prognoza şi facturarea abaterilor consumului de energie electrică pentru locurile de consum cu putere aprobată mai mare sau egală cu 1 MVA, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. (2) Procedura precizată la alin. (1) se aplică furnizorilor de ultimă instanţă şi clienţilor finali noncasnici ai acestora, care au puterea aprobată mai mare sau egală cu 1 MVA pe loc de consum. (3) În contractele negociate de furnizare a energiei electrice, furnizorii prevăd clauze specifice privind modul de elaborare şi de transmitere a prognozelor de către clienţii finali de energie electrică pentru locurile de consum cu putere aprobată mai mare sau egală cu 1 MVA pe loc de consum.
ART. 2 Furnizorii prevăzuţi la art. 1 alin. (2) şi (3) şi clienţii finali noncasnici cu putere aprobată mai mare sau egală cu 1 MVA pe loc de consum vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3 Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor cuprinse în prezentul ordin.
ART. 4