În baza prevederilor: -
Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor; -
art. 7 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2005 privind reorganizarea activităţii de consultanţă agricolă, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 77/2005, cu modificările ulterioare; -
Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Referatului de aprobare nr. 259 din 17 ianuarie 2006, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă structura serviciilor specifice şi a tarifelor prin care se constituie veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă, cuantumul tarifelor, precum şi modalităţile de încasare şi de utilizare a fondurilor pentru anul 2006, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Se aprobă structura tarifelor percepute pentru acordarea unor servicii specifice agenţilor economici şi/sau în parteneriat privat, fermierilor, persoanelor fizice şi persoanelor fizice autorizate care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agriculturii, pisciculturii, alimentaţiei, silviculturii şi dezvoltării rurale, în vederea constituirii veniturilor proprii ale Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă şi ale unităţilor subordonate acesteia în anul 2006, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 3 Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,