Consiliul de Securitate, reafirmând rezoluţiile sale anterioare şi declaraţiile preşedintelui său asupra situaţiei din Republica Liberia şi Africa de Vest, salutând organizarea paşnică şi corectă a alegerilor recente din Republica Liberia, care reprezintă un pas important pentru progresele Liberiei către pace şi stabilitate durabilă, salutând angajamentul preşedintelui ales, Ellen Johnson-Sirleaf, de a reclădi Republica Liberia cu sprijinul comunităţii internaţionale, în beneficiul tuturor liberienilor, subliniind importanţa continuă a Misiunii Naţiunilor Unite în Republica Liberia (UNMIL) pentru îmbunătăţirea securităţii pe întreg teritoriul Republicii Liberia şi pentru sprijinirea noului guvern în vederea impunerii autorităţii pe întreg teritoriul Republicii Liberia, în special în zonele producătoare de diamante şi cherestea, precum şi în zonele de graniţă, luând notă de Raportul Grupului de experţi al Naţiunilor Unite asupra Republicii Liberia din data de 25 noiembrie 2005 (S/2005/745), în urma examinării măsurilor impuse prin paragrafele 2, 4, 6 şi 10 ale
Rezoluţiei nr. 1.521/2003 şi prin paragraful 1 al
Rezoluţiei nr. 1.532/2004 şi a progreselor înregistrate în îndeplinirea condiţiilor menţionate în paragrafele 5, 7 şi 11 ale
Rezoluţiei nr. 1.521/2003, fiind constatate progrese insuficiente în acest sens, subliniind hotărârea de a sprijini noul guvern din Republica Liberia în eforturile sale de a îndeplini aceste condiţii şi încurajând donatorii să procedeze în aceeaşi manieră, considerând că situaţia din Republica Liberia continuă să constituie o ameninţare la adresa păcii şi securităţii în regiune, acţionând în baza cap. VII al Cartei Naţiunilor Unite, 1. decide, în baza propriei evaluări asupra progresului înregistrat până în prezent în scopul îndeplinirii condiţiilor pentru ridicarea măsurilor impuse prin Rezoluţia nr. 1.521/2003: a) să prelungească aplicarea măsurilor referitoare la armament şi călătorii, impuse prin paragrafele 2 şi 4 ale
Rezoluţiei nr. 1.521/2003 pentru o perioadă viitoare de 12 luni de la data adoptării prezentei rezoluţii; b) să prelungească aplicarea măsurilor referitoare la diamante şi cherestea, impuse prin paragrafele 6 şi 10 ale
Rezoluţiei nr. 1.521/2003 pentru o perioadă viitoare de 6 luni de la data adoptării prezentei rezoluţii; c) să revizuiască oricare dintre măsurile de mai sus la cererea noului guvern din Republica Liberia, din momentul notificării de către guvern a Consiliului de Securitate, denumit în continuare Consiliul, privind îndeplinirea condiţiilor menţionate în Rezoluţia nr. 1.521/2003, alături de furnizarea informaţiilor doveditoare; 2. reiterează disponibilitatea Consiliului de a decide încetarea aplicării acestor măsuri la momentul îndeplinirii condiţiilor menţionate în paragrafele 5, 7 şi 11 ale
Rezoluţiei nr. 1.521/2003;