Cheltuielile efectuate de beneficiar în conformitate cu prevederile art. 1 şi autorizate de Autoritatea de management al POS-T ca fiind eligibile pentru rambursarea din fonduri publice în cadrul Programului operaţional sectorial "Transport" vor deveni parţial sau în întregime neeligibile în condiţiile în care obiectivul operaţiunii prevăzut în contractul de finanţare nu este îndeplinit întocmai.
ART. 3 Cheltuielile efectuate de beneficiar în conformitate cu prevederile art. 1, dar în baza unor preţuri şi tarife revizuite faţă de cele prevăzute iniţial în angajamentele legale încheiate de beneficiar, vor fi autorizate de Autoritatea de management POS-T ca fiind eligibile pentru rambursarea din fonduri publice, cu condiţia ca metodologia de revizuire a preţurilor şi tarifelor să fie prevăzută în angajamentele legale şi să nu depăşească valoarea prevăzută în contractul de finanţare şi, eventual, în actele adiţionale la acesta.
ART. 4 Cheltuielile efectuate de beneficiar în conformitate cu prevederile art. 1 nu vor fi autorizate de Autoritatea de management POS-T ca fiind eligibile, în condiţiile în care acestea reprezintă costuri suplimentare generate de existenţa unor deficienţe grave ale sistemelor de management şi control stabilite la nivelul beneficiarului în vederea implementării proiectului.
ART. 5 Autorităţii de management POS-T, prin Direcţia generală relaţii financiare externe din cadrul Ministerului Transporturilor, îi revine responsabilitatea respectării prevederilor prezentului ordin în exercitarea funcţiilor prevăzute la art. 60 din
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.083/2006 privind stabilirea cadrului general pentru Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi abrogarea
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.260/1999 .
ART. 6 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul transporturilor, Ludovic Orban