Având în vedere Referatul de aprobare nr. DGB/121.405 din 28.02.2023 al Direcţiei generale biodiversitate, ţinând seama de Avizul Academiei Române nr. 4.948 din 8.12.2022, luând în considerare prevederile
art. 1 alin. (1) lit. c) din Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin
Ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009, în temeiul prevederilor
art. 38 alin. (1) lit. d) şi
alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale
art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale
art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:
ART. 1 Prin derogare de la prevederile
art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă capturarea şi eliberarea ulterioară a următoarelor exemplare de faună sălbatică: - Lutra lutra (vidră), 3 exemplare, adulţi/pui, vii, din ROSCI0152 Pădurea Floreanu-Frumuşica-Ciurea; – Dryomys nitedula (pârş cu coada stufoasă), 10 exemplare, adulţi/pui, vii, din Rezervaţia Naturală Frumuşica; – Muscardinus avellanarius (pârş de alun), 10 exemplare, adulţi/pui, vii, din Rezervaţia Naturală Frumuşica;