În temeiul prevederilor art. 7 alin. (3) şi ale
art. 12 alin. (1), (2) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 448/2005 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, în baza
Hotărârii Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare, a
Hotărârii Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului, cu modificările ulterioare, şi a
Hotărârii Guvernului nr. 459/2005 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, ministrul mediului şi gospodăririi apelor şi ministrul economiei şi comerţului emit următorul ordin: I. Înregistrarea producătorilor
ART. 1 (1) Producătorii sunt obligaţi să se înregistreze în registrul întocmit în conformitate cu prevederile
art. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 448/2005 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, până la 30 aprilie 2006. (2) După 30 aprilie 2006 se înregistrează: a) producătorii nou-intraţi pe piaţă; b) producătorii existenţi, care au pus pe piaţă echipamente electrice şi electronice până la 30 aprilie 2006, în condiţiile aplicării
art. 13 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 448/2005. (3) Înregistrarea se face în baza următoarelor documente: a) cererea completată, conform modelului prezentat în anexa nr. 1; b) informaţiile generale completate, conform modelului prezentat în anexa nr. 2; c) dovada constituirii garanţiei conform
art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 448/2005, care este obligatorie începând cu prima reînnoire a înregistrării pentru producătorii care se înregistrează în anul 2006, respectiv la înregistrare pentru producătorii care se înregistrează după 1 ianuarie 2007; d) certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (copie conformă cu originalul); e) certificatul constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (copie conformă cu originalul).