În temeiul
art. 33 alin (3) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere
art. 11 alin. (1^2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 575/2006 privind stabilirea condiţiilor pentru declararea contribuabililor inactivi, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă lista contribuabililor reactivaţi, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Lista contribuabililor declaraţi reactivaţi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va fi afişată de Direcţia generală a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor pe pagina de internet a Ministerului Economiei şi Finanţelor, www.mfinante.ro, la secţiunea "Informaţii contribuabili".
ART. 3 Data de la care contribuabilul a fost declarat reactivat va fi prevăzută distinct pe pagina de internet a Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu menţiunea "Contribuabil inactiv în perioada ZZ.LL.AA-ZZ.LL.AA".
ART. 4 Direcţia de metodologie şi proceduri pentru inspecţia fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Direcţia generală a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 5 Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale