Având în vedere prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Acordului de finanţare dintre Guvernul României şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România, semnat la Bucureşti la 19 noiembrie 2013 şi la Luxemburg la 15 noiembrie 2013, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 916/2013, în temeiul prevederilor
art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale
art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale
art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul fondurilor europene şi ministrul finanţelor publice emit următorul ordin:
ART. I Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.161/2008 pentru aprobarea cheltuielilor eligibile în cadrul Fondului de participare JEREMIE din cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" 2007-2013, axa prioritară 1 "Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient", domeniul major de intervenţie 1.2 "Accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, se modifică după cum urmează: - La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) La închiderea POS CCE/operaţiunilor finanţate în cadrul domeniului major de intervenţie 1.2 «Accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii» sunt considerate eligibile următoarele cheltuieli: 1. plăţi efectuate pentru investiţii în întreprinderi de către intermediarii financiari selectaţi în cadrul operaţiunilor aprobate; 2. plăţi în contul garanţiilor sau sume angajate ca garanţii în favoarea întreprinderilor de către intermediarii financiari selectaţi în cadrul operaţiunilor aprobate; 3. plăţi efectuate pentru împrumuturi către întreprinderi acordate de intermediarii financiari selectaţi în cadrul operaţiunilor aprobate; 4. costuri de management ale intermediarilor selectaţi în cadrul operaţiunilor aprobate, în limitele plafoanelor stabilite la art. 43 alin (4) din
Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a
Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi cu respectarea prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 759/2007, cu modificările şi completările ulterioare; 5. costuri şi comisioane de management ale Fondului European de Investiţii (FEI) pentru administrarea Fondului de participare JEREMIE în România, în conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 916/2013 pentru aprobarea Acordului de finanţare dintre Guvernul României şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România, semnat la Bucureşti la 19 noiembrie 2013 şi la Luxemburg la 15 noiembrie 2013, precum şi pentru modificarea
Hotărârii Guvernului nr. 514/2008 pentru aprobarea Acordului de finanţare dintre Guvernul României şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România, semnat la Bucureşti la 18 februarie 2008."
ART. II