Având în vedere prevederile art. 4 lit. a) şi c) şi ale
art. 63 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, în temeiul
art. 3 alin. (8) din Legea nr. 7/1996, republicată, coroborat cu prevederile
art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.210/2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, republicată, directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.
ART. 1 Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi încetează aplicabilitatea
Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.371/C/1997 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 23 februarie 1998, cu modificările ulterioare.
ART. 3 Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Mihai Busuioc Bucureşti, 13 octombrie 2006. Nr. 633.