Având în vedere prevederile
art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 63/2002 privind aprobarea Principiilor de bună practică de laborator, precum şi inspecţia şi verificarea respectării acestora în cazul testărilor efectuate asupra substanţelor chimice, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului, cu modificările şi completările ulterioare, al
Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al
Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul economiei şi comerţului, ministrul sănătăţii publice şi ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emit următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă Procedurile privind efectuarea inspecţiilor instalaţiilor de testare şi verificarea studiilor în vederea respectării principiilor de bună practică de laborator, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului industriei şi resurselor, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 117/356/248/2002 pentru aprobarea Procedurilor privind efectuarea inspecţiilor instalaţiilor de testare şi verificarea studiilor în vederea respectării principiilor de bună practică de laborator, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 18 iulie 2002.
ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul economiei şi comerţului, Zsolt Bogos, secretar de stat Ministrul sănătăţii publice, Gheorghe Eugen Nicolăescu