Având în vedere dispoziţiile
art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale
art. 179 alin. (2) lit. b),
alin. (4) şi
(6) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile
art. 3 alin. (1) şi ale
art. 15 din Metodologia pentru stabilirea venitului unitar aferent activităţii de furnizare reglementată şi de aprobare a preţurilor reglementate în sectorul gazelor naturale, aprobată prin
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 14/2020, în temeiul dispoziţiilor
art. 10 alin. (1) lit. a) şi
m) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
ART. 1 Se stabileşte venitul unitar pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie 2020 aferent activităţii de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizate de Societatea INSTANT CONSTRUCT COMPANY - S.A., conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 (1) Se aprobă preţurile reglementate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea INSTANT CONSTRUCT COMPANY - S.A. pentru clienţii casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. (2) Preţurile reglementate prevăzute la alin. (1) nu conţin acciza pentru gazul natural şi T.V.A.
ART. 3 Societatea INSTANT CONSTRUCT COMPANY - S.A. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.