În conformitate cu prevederile
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi
Ordonanţa Guvernului nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de şcolarizare, în valută, a cetăţenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele care nu fac parte din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 1/2010, şi prevederile
art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
ART. I Metodologia de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini începând cu anul şcolar/universitar 2017-2018, aprobată prin
Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.473/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 5 aprilie 2017, se modifică după cum urmează: 1. La
articolul 9, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Dosarul în format electronic se transmite Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC) - Direcţia generală relaţii internaţionale şi afaceri europene (DGRIAE) de către ISJ/ISMB pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea de învăţământ pentru care are acceptul." 2.
Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 15 Înscrierea în învăţământul liceal secundar superior a elevilor străini, absolvenţi ai învăţământului secundar inferior, în România, se realizează prin eliberarea unei noi aprobări din partea MEC - DGRIAE. MEC transmite aprobările de înscriere la studii atât în format fizic; cât şi electronic."