În baza prevederilor art. 252, 253 şi
art. 284 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,    în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea ÅŸi funcÅ£ionarea Ministerului EducaÅ£iei NaÅ£ionale, cu modificările ÅŸi completările ulterioare,    ministrul educaÅ£iei naÅ£ionale emite prezentul ordin.   Â
ART. I    Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2014-2015, aprobată prin
Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.451/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 şi 717 bis din 21 noiembrie 2013, se modifică şi se completează după cum urmează:    1. La articolul 4 alineatul (1), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:    "h) pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, la cerere, a personalului didactic titular, pe criteriul apropierii de domiciliu, stabilirea personalului didactic care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2014 şi se menţine în activitate ca titular în anul şcolar 2014-2015, în funcţia didactică, până la 3 ani peste vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2014, reîncadrarea în funcţia de personal didactic a personalului didactic titular pensionat care nu a depăşit cu 3 ani vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2014, modificarea duratei contractelor individuale de muncă ale cadrelor didactice netitulare din perioadă determinată în perioada nedeterminată în baza
art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;"    2. La articolul 9 alineatul (2), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:    "g) absolvenţi cu diplomă a unei instituţii de învăţământ superior şi a unui curs specific în domeniul psihopedagogic şi metodic pentru învăţământul preşcolar şi/sau primar, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii de institutor cu studii superioare de lungă sau scurtă durată;"    3. La articolul 15 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:    "c) absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior cu specializări în profilul tehnic, silvic, economic sau agricol, în concordanţă cu Centralizatorul."    4. La articolul 24, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:    "(6) Catedrele complete şi cele incomplete solicitate pentru întregirea normei didactice, pentru care nu s-au soluţionat întregirile de normă didactică, nu se ocupă pe perioadă nedeterminată în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar."    5. La articolul 25, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:    "(6) Cererile de completare a normei didactice de predare-învăţare-evaluare se analizează de către consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrele didactice sunt titulare/angajate. În baza aprobării cererii formulate de cadrul didactic, de către consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ se adresează inspectoratului şcolar pentru emiterea deciziei de completare a normei didactice de predare-învăţare-evaluare. În mediul rural completarea normei didactice pentru cadrele didactice titulare, conform specializării/specializărilor de pe diplomă/diplome, cu acordul cadrului didactic, se poate realiza pe durata unui an şcolar ori pe durată nedeterminată, fapt consemnat în decizia de completare a normei didactice. În mediul urban pot beneficia de completarea normei didactice de predare-învăţare-evaluare pe perioadă nedeterminată cadrele didactice titulare care urmează să îşi completeze norma didactică cu ore în unităţile de învăţământ în care au beneficiat de continuitate la completarea normei didactice neîntrerupt în ultimii 3 ani şcolari, dacă orele respective sunt vacante şi se certifică viabilitatea acestora. Cadrele didactice pentru care se propune completarea normei didactice de predare-învăţare-evaluare pe perioadă nedeterminată participă la şedinţa publică organizată de inspectoratul şcolar pentru soluţionarea completărilor de normă, în vederea consemnării opţiunii acestora în procesul-verbal. După emiterea deciziei inspectorului şcolar general de completare a normei didactice, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular încheie cu acesta actul adiţional la contractul de muncă."