În temeiul
art. 27 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată CONSILIUL CONCURENŢEI adoptă prezentul Regulament Introducere În cadrul procesului de negociere a aderării, România s-a obligat să asigure compatibilitatea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar aferent capitolului 6 "Politica în domeniul concurenţei" şi aplicarea acestuia înainte de data aderării, cu scopul de a pregăti mediul de afaceri pentru a face faţă presiunilor concurenţiale din cadrul pieţei unice. În acest context, Consiliul Concurenţei a adoptat o serie de regulamente şi instrucţiuni prin care a fost preluată în dreptul intern legislaţia secundară comunitară din domeniul ajutorului de stat. Potrivit art. 2 din Actul privind condiţiile de aderare*1) "de la data aderării dispoziţiile tratatelor originare şi actele adoptate de instituţii sunt obligatorii pentru Bulgaria şi România şi se aplică în aceste state în condiţiile stabilite prin aceste tratate şi prin prezentul act".---------- *1) Act privind condiţiile de aderare a Republicii Bulgaria şi a României şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană. De asemenea, conform art. 249 alin. (2) al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, regulamentele comunitare sunt integral şi direct aplicabile în statele membre. Prin urmare, de la data aderării, actele normative interne care au preluat regulamentele comunitare îşi vor înceta aplicabilitatea. Pentru ca, la data aderării la Uniunea Europeană, legislaţia română să fie în deplină concordanţă cu acquis-ul comunitar, fără suprapuneri sau încălcări ale acesteia, se impune eliminarea din dreptul intern a acelor acte normative care dublează prevederi ale regulamentelor comunitare sau ale altor acte normative comunitare care nu necesită adoptarea unor măsuri naţionale de transpunere.
ART. 1 Începând cu data intrării în vigoare a prezentului Regulament se abrogă următoarele regulamente şi instrucţiuni adoptate de Consiliul Concurenţei: 1. Regulament privind pragul minim al ajutorului de stat care nu cade sub incidenţa obligaţiei de notificare, pus în aplicare prin
Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 27 din 6 martie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 24 martie 2000; 2. Regulament cu privire la ajutorul de stat pentru protecţia mediului, pus în aplicare prin
Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 92 din 10 mai 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 2 iulie 2002, modificat prin Regulamentul pentru modificarea alin. (2) al art. 4 din Regulamentul cu privire la ajutorul de stat pentru protecţia mediului, pus în aplicare prin
Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 121 din 21 mai 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 10 iunie 2004; 3. Instrucţiuni privind ajutorul de stat şi capitalul de risc, puse în aplicare prin
Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 16 din 28 ianuarie 2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 11 martie 2003, modificate şi completate prin Instrucţiunile pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind ajutorul de stat şi capitalul de risc, puse în aplicare prin
Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 223 din 10 septembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 16 septembrie 2004;