Ministru de stat, ministrul finanţelor, în baza Hotărârii Guvernului nr. 449/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor şi a prevederilor pct. 5 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 82/1994 privind subvenţionarea unor produse din industria extractiva, emite următorul ordin: 1. Se aprobă modificarea articolului 6 alineatul 4 din
Normele metodologice nr. 12.317/1994 care va avea următorul cuprins: "Aplicarea normelor unitare medii anuale poate fi devansata, cu aprobarea Ministerului Finanţelor, pe baza cererilor justificate de ordonatorul principal de credite, fără a depăşi subvenţiile prevăzute în bugetul de stat pe perioada în care se deschide creditul bugetar, cumulat de la începutul anului." 2. Direcţiile generale din Ministerul Finanţelor cu atribuţii în domeniul înscrierii în bugetul de stat şi al acordării din acesta a subvenţiilor care fac obiectul normelor sus-menţionate vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. *)
Normele metodologice nr. 12.317/1994, aprobate prin
Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 747/1994, au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 18 august 1994. Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu ----------------