(1) Formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă, completat de fermieri, conform instrucţiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 2*), care face parte integrantă din prezentul ordin, se depune la centrele locale/judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în perioada 3 martie-15 mai 2014. (2) În perioada 16 mai-10 iunie 2014, formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă se poate depune cu o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, conform art. 23 alin. 1 din
Regulamentul (CE) nr. 1.122/2009 al Comisiei Comunităţilor Europene din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, modularea şi sistemul integrat de administrare şi control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori, prevăzute de regulamentul respectiv, precum şi de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 3 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeşte, verifică, procesează cererile unice de plată pe suprafaţă şi efectuează plata către fermier în contul bancar al acestuia, conform legislaţiei.
ART. 4 (1) Beneficiarii măsurilor de reconversie/restructurare a plantaţiilor viticole şi defrişare a plantaţiilor viticole, precum şi cei ai măsurii 221 - prima împădurire a terenurilor agricole şi ai măsurii 215 - bunăstarea animalelor au obligaţia de a completa formularul-tip prevăzut la art. 1, indiferent dacă solicită plăţi directe sau nu, pentru toate suprafeţele agricole ale exploataţiei. (2) Nedepunerea de către beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) a formularului-tip de cerere unică pentru plată pe suprafaţă în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) determină aplicarea de sancţiuni în conformitate cu prevederile art. 70 alin. 5 din
Regulamentul (CE) nr. 1.122/2009 al Comisiei Comunităţilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Cererile pentru plată pe suprafaţă depuse de către beneficiarii măsurilor de reconversie/restructurare a plantaţiilor viticole şi defrişare a plantaţiilor viticole fac obiectul verificărilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură privind respectarea prevederilor art. 85t şi art. 103z din
Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole ("Regulamentul unic OCP"), cu modificările şi completările ulterioare. (4) Nerespectarea de către beneficiarii menţionaţi la alin. (1) a cerinţelor de ecocondiţionalitate determină aplicarea de sancţiuni în conformitate cu prevederile art. 71 şi 72 din
Regulamentul (CE) nr. 1.122/2009 al Comisiei Comunităţilor Europene.
ART. 5 (1) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este responsabilă pentru tipărirea formularului-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru schemele de plată pe suprafaţă pentru anul 2014. (2) Formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2014 este distribuit gratuit fermierilor. (3) Completarea de către fermieri a declaraţiei de suprafaţă aferentă formularului de cerere unică de plată pe suprafaţă, digitizarea şi/sau actualizarea parcelelor agricole se vor face electronic. Prin excepţie, se permite fermierilor depunerea cererii în format hârtie, în situaţia în care aplicaţia IPA-Online nu este funcţională.