ORDIN 272 /2006
pentru aprobarea conţinutului minim al protocolului de transmitere, fără plată, a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Administraţiei ori în administrarea sau în folosinţa societăţilor comerciale, staţiunilor şi institutelor de cercetare şi producţie agricolă, unităţilor de învăţământ agricol, situată pe teritoriul organizaţiei, în proprietatea acelei organizaţii şi a conţinutului minim al protocolului de transmitere a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare din domeniul public al statului, alta decât cea de irigaţii, cu excepţia celei principale sau a celei de prim ordin, situată pe teritoriul unei organizaţii, ori de transmitere a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare din domeniul public al statului din cadrul unei părţi autonome funcţional dintr-o amenajare sau a unei întregi amenajări de îmbunătăţiri funciare aflate în proprietatea publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, situată pe teritoriul unei federaţii, în folosinţa gratuită a acelei organizaţii sau federaţii
Puteti sa consultati o forma actualizata
valabilă între 02.05.2006 și 16.11.2010 ,
conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.
Atenție! Textul acestui act, de mai jos, este cel publicat în Monitorul Oficial al României și nu include modificările ulterioare!
Cumparati Actul varianta DOC
Doriti o forma actualizata
,valabilă între 02.05.2006 și 16.11.2010
, a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !
LegisPlus - CTCE
ACCES RESTRICTIONAT
Pentru a avea acces la la aceasta facilitate trebuie sa te abonezi la LegisPlus completand - formularul de comanda -
Si poti avea acces la: |
Acte oficiale
Acte interne
Acte in limba engleza
Juristprudenta romaneasca
Modele de contract
Doctrine
Eurolegis
Dictionare
Coduri
Juristprudenta drepturilor omului
Achizitii publice
Comentarii |
LegisPlus - CTCE
ACCES RESTRICTIONAT
Pentru a avea acces la la aceasta facilitate trebuie sa te abonezi la LegisPlus completand - formularul de comanda -
Si poti avea acces la: |
Acte oficiale
Acte interne
Acte in limba engleza
Juristprudenta romaneasca
Modele de contract
Doctrine
Eurolegis
Dictionare
Coduri
Juristprudenta drepturilor omului
Achizitii publice
Comentarii |
LegisPlus - CTCE
ACCES RESTRICTIONAT
Pentru a avea acces la la aceasta facilitate trebuie sa te abonezi la LegisPlus completand - formularul de comanda -
Si poti avea acces la: |
Acte oficiale
Acte interne
Acte in limba engleza
Juristprudenta romaneasca
Modele de contract
Doctrine
Eurolegis
Dictionare
Coduri
Juristprudenta drepturilor omului
Achizitii publice
Comentarii |
LegisPlus - CTCE
ACCES RESTRICTIONAT
Pentru a avea acces la la aceasta facilitate trebuie sa te abonezi la LegisPlus completand - formularul de comanda -
Si poti avea acces la: |
Acte oficiale
Acte interne
Acte in limba engleza
Juristprudenta romaneasca
Modele de contract
Doctrine
Eurolegis
Dictionare
Coduri
Juristprudenta drepturilor omului
Achizitii publice
Comentarii |
![]()
Nicolae Flaviu Lazin, secretar de stat Bucureşti, 20 aprilie 2006. Nr. 272.
ANEXA 1 PROTOCOL*) de transmitere, fără plată, a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului privat al statului, în proprietatea Organizaţiei de îmbunătăţiri funciare ................................, judeţul .................., situată pe teritoriul acestei organizaţii, încheiat la data de .....................--------- *) Conţinutul minim al protocolului nu este limitativ, acesta urmând să fie adaptat în funcţie de condiţiile concrete ale predării-primirii infrastructurii de îmbunătăţiri funciare situate pe teritoriul organizaţiei de îmbunătăţiri funciare primitoare. 1. Preambul
Doriti o forma actualizata, la zi, a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !
Puteti sa consultati o forma actualizata la data 10.08.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.