-
Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 612/2003 pentru desemnarea persoanelor cu atribuţii de control al respectării prevederilor Regulamentului privind utilizarea sistemelor computerizate de rezervare în transportul aerian, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 271/2002, şi pentru împuternicirea persoanelor cu atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 9 mai 2003; -
Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 924/2005 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind alocarea sloturilor pe aeroporturile din România - RACR-ASAP, ediţia 02/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 8 iulie 2005.
ART. II Direcţia generală aviaţie civilă din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
ART. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Radu Mircea Berceanu Bucureşti, 6 decembrie 2006. Nr. 2.365. ------------