În temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 759/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Referatul Direcţiei programe ale instituţiilor publice pentru sport nr. 212 din 4 mai 2006, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport emite următorul ordin:
ART. I Anexa nr. 3 la
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 11 aprilie 2006, se modifică după cum urmează: - Litera b) din declaraţia prevăzută la punctul D va avea următorul cuprins: "b) a publicat în extras, în termenul prevăzut de lege, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. ..., precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial sub nr. ... (în cazul structurilor sportive de utilitate publică) sau, după caz, a depus situaţia financiară la data de 31 decembrie a anului precedent la organul fiscal competent, înregistrată sub nr. ... din ......... ."
ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Florian Gheorghe Bucureşti, 18 mai 2006. Nr. 236. ----