Având în vedere prevederile
art. 5 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, văzând Referatul de aprobare nr. 78.820/2006 al Direcţiei generale elaborare strategii, politici sectoriale şi de piaţă, în temeiul prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă Regulamentul privind autorizarea spaţiilor de depozitare pentru produse agricole, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Prevederilor prezentului ordin le sunt aplicabile dispoziţiile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 486/2003.
ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur