În baza prevederilor
art. 7 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, aprobată prin
Legea nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale pct. 1 lit. (a) al art. 8 din
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.092/1991 privind metoda de producţie agricolă ecologică şi indicarea acesteia pe produsele agricole şi alimentare, în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale implementare politici agricole nr. 277.057 din 7 martie 2007, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
ART. 1 (1) Se aprobă regulile privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică care produc, procesează, importă din terţe ţări, depozitează sau distribuie produse ecologice în vederea comercializării în conformitate cu prevederile alin. (1) al
art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, aprobată prin
Legea nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Operatorii care produc, procesează, importă din terţe ţări, depozitează sau distribuie produse ecologice în vederea comercializării au următoarele obligaţii: a) să îşi înregistreze activitatea în fiecare an la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin compartimentul de specialitate, în conformitate cu prevederile alin. (2) al
art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin
Legea nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare; b) să se supună controlului unui organism de inspecţie şi certificare aprobat, în conformitate cu prevederile alin. (1) al
art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin
Legea nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2 (1) În fiecare an, până la data de 1 iunie, operatorii au obligaţia de a-şi înregistra activitatea la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin compartimentul de specialitate, prin completarea fişelor de înregistrare prezentate în anexele nr. 1-7 care fac parte integrantă din prezentul ordin. (2) Fişele de înregistrare, aprobate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, sunt transmise în original operatorului care a solicitat înregistrarea. (3) În situaţia în care un producător administrează mai multe ferme, solicitantul va completa câte un set de fişe de înregistrare pentru fiecare fermă/unitate ecologică.