Având în vedere Referatul privind aprobarea tarifelor de derulare a ţiţeiului şi produselor petroliere prin terminalul petrolier practicate de Societatea Comercială "Oil Terminal" - S.A. nr. 403.796 din 15 octombrie 2008 al Direcţiei generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere, în temeiul prevederilor
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, ale art. 5.4, art. 6.2 şi art. 14.1 din Acordul petrolier de concesiune a activităţii de exploatare a rezervoarelor, conductelor de transport al ţiţeiului şi produselor petroliere, a instalaţiilor de pompare şi a celorlalte instalaţii şi echipamente aferente acestora, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială "Oil Terminal" - S.A. Constanţa, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 886/2002, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.
ART. 1 Se aprobă tarifele pentru prestarea de către Societatea Comercială "Oil Terminal" - S.A. Constanţa a serviciului de transport al ţiţeiului şi produselor petroliere prin terminalul petrolier, prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Se aprobă tarifele pentru prestarea de către Societatea Comercială "Oil Terminal" - S.A. Constanţa a serviciului de depozitare a ţiţeiului şi produselor petroliere prin terminalul petrolier, prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi încetează aplicabilitatea
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 190/2007 privind aprobarea tarifelor de derulare a ţiţeiului şi produselor petroliere prin terminalul petrolier, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 19 noiembrie 2007.
ART. 4 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Bogdan Găbudeanu