În temeiul prevederilor
art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2006 privind majorarea tarifelor în transportul feroviar de călători pe teritoriul României şi ale
art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul ordin:
ART. 1 Se aprobă tarifele pentru deservire generală din transportul feroviar public de călători, prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ordin.
ART. 2 Se aprobă tarifele auxiliare din transportul feroviar public de călători, prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul ordin.
ART. 3 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 4 (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu data de 1 noiembrie 2006. (2) Cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători îşi încetează aplicabilitatea. Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Radu Mircea Berceanu Bucureşti, 27 octombrie 2006.