În temeiul
art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a autorităţilor publice centrale, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 176/2007, cu modificările ulterioare, al
art. 5 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 744/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi al
art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi ministrul economiei şi finanţelor emit prezentul ordin.
ART. 1 Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2008 al Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A., la care Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei îndeplineşte atribuţiile pe care statul român le are în calitate de acţionar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli al operatorului economic prevăzut la art. 1 reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu avizul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi al Ministerului Economiei şi Finanţelor. (2) În cazul în care în execuţie se înregistrează depăşiri sau nerealizări ale veniturilor totale aprobate, operatorul economic prevăzut la art. 1 poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi.
ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Karoly Borbely Ministrul economiei şi finanţelor,