Având în vedere prevederile art. 98 alin. (3) şi ale
art. 101 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice şi ale
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii publice şi ministrul administraţiei şi internelor emit următorul ordin:
ART. 1 Echipajele publice de intervenţie sunt clasificate după competenţele membrilor echipajului sau, după caz, ale şefului echipajului.
ART. 2 În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare a serviciilor de urgenţă prespitaliceşti de la autoritatea de sănătate publică, directorul medical al serviciului de ambulanţă sau medicul şef al unui serviciu mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD) va înainta actele solicitate, care vor include şi o listă cu personalul, echipajele şi clasificarea acestora în conformitate cu prevederile prezentului ordin.
ART. 3 Obţinerea autorizaţiei de funcţionare pe baza clasificării iniţiale a competenţelor nu împiedică reclasificarea unor echipaje sau persoane de la un nivel superior la un nivel inferior, până la următoarea autorizaţie de funcţionare sau până la rezolvarea problemei care a dus la reclasificare, de acest lucru răspunzând directorul medical al serviciului de ambulanţă sau medicul şef al SMURD.
ART. 4 Reclasificarea unui echipaj sau a unei persoane la un nivel superior celui autorizat iniţial necesită obţinerea aprobării autorităţii de sănătate publică ce a emis autorizaţia, pe baza unei cereri la care sunt anexate documentele necesare şi a unei vizite de evaluare la faţa locului, dacă se consideră necesar.
ART. 5 Echipajele publice de intervenţie sunt clasificate după competenţele şefului echipajului, respectiv dacă sunt conduse de un medic sau un asistent medical, membrii echipajului putând avea diferite nivele de competenţă.
ART. 6