Văzând Referatul de aprobare nr. AR 8.046 din 13.05.2022 al Direcţiei generale asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii, având în vedere prevederile
art. 20 alin. (4) din Normele tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare şi nivelul fondului de garantare, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 741/2016, în temeiul
art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. I Metodologia de încadrare a riscului infecţios pentru persoanele decedate cu boli infecţioase, aprobată prin
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.533/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 16 ianuarie 2018, se completează după cum urmează: - La litera C „Clasificarea riscului de transmitere a bolilor infecţioase în funcţie de gravitate, pentru persoanele care manipulează, autopsiază sau vin în contact direct cu cadavrul“
punctul 2 „Risc mediu se atribuie pentru următoarele boli“, după litera o) se introduce o nouă literă, litera p), cu următorul cuprins: "p) infecţia cu SARS-CoV-2."
ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul sănătăţii, Adriana Pistol,