ART. 3 Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 4 Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, precum şi organismele private la care se face referire în cuprinsul
Hotărârii Guvernului nr. 1.442/2004 privind serviciile şi activităţile ce pot fi desfăşurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopţiei interne vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 5 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării. Secretarul de stat al Oficiului Român pentru Adopţii, Theodora Bertzi Bucureşti, 5 decembrie 2006. Nr. 136.
ANEXA 1 METODOLOGIE privind evaluarea în vederea obţinerii atestatului de persoană/familie aptă să adopte I. Introducere Evaluarea persoanei/familiei potenţial adoptatoare este un proces complex, planificat, prin care se urmăresc istoricul persoanei/familiei, evoluţia, dinamica şi funcţionarea acesteia în timp, interacţiunile din cadrul familiei şi în comunitate, capacităţile parentale ale persoanei/familiei care solicită obţinerea atestatului.