Inapoi la Cautare

ORDIN 1346 /2006


privind aprobarea Procedurii de atribuire a codului de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, a Procedurii de modificare a domiciliului fiscal pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi a modelului unor formulare


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 04.10.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (04.10.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC


    CAP. 1

    Prevederi generale

    1.1. Prevederile prezentei proceduri se aplică persoanelor fizice care desfăşoară în mod independent activităţi economice autorizate sau exercită profesii libere, denumite în continuare contribuabili.

    1.2. Sunt exceptaţi contribuabilii care desfăşoară exclusiv activităţi într-o formă de asociere.

    2.1. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, codul de identificare fiscală atribuit contribuabililor este codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    2.2. În cazul în care contribuabilul desfăşoară mai multe activităţi autorizate sau activitatea se desfăşoară în mai multe locaţii, atribuirea codului de înregistrare fiscală se face numai pentru activitatea principală, la sediul principal de desfăşurare a acesteia, celelalte locaţii reprezentând sedii secundare şi le sunt aplicabile dispoziţiile art. 72 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    3. Cu aceeaşi dată, pentru contribuabilii care se înregistrează ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, codul de identificare fiscală este alcătuit din codul de înregistrare fiscală menţionat la pct. 2 şi din prefixul "RO" conform ISO Standard 3166 - alpha 2.

    4.1. Codul de înregistrare fiscală este utilizat de contribuabilii definiţi potrivit pct. 1, în relaţia cu organul fiscal competent şi cu ceilalţi contribuabili, numai în legătură cu activitatea economică autorizată desfăşurată sau cu profesia liberă exercitată.

    4.2. Organul fiscal competent pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor datorate bugetului general consolidat în legătură cu activitatea economică autorizată desfăşurată sau cu profesia liberă exercitată, cu excepţia impozitului pe venit datorat pentru veniturile proprii, este organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală, potrivit art. 31 alin. (1) lit. a^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    5.1. Pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale potrivit reglementărilor în domeniul impozitului pe venit datorat pentru veniturile proprii, codul de identificare fiscală utilizat de persoanele fizice este codul numeric personal, potrivit art. 69 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    5.2. Organul fiscal competent pentru administrarea impozitului pe venit datorat pentru veniturile proprii este organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică are adresa unde îşi are domiciliul potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, potrivit art. 31 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    6. Evidenţa acestor contribuabili se organizează electronic, în cadrul registrului contribuabililor, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

    7. Data luării în evidenţă ca persoană impozabilă în scopuri de TVA va rămâne neschimbată ori de câte ori contribuabilul îşi schimbă certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, cu excepţia situaţiei când este scos din evidenţă ca persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA.

    CAP. II

    Procedura de solicitare şi atribuire a codului de înregistrare fiscală pentru contribuabilii înregistraţi fiscal până la data de 1 septembrie 2006
<   2   3   4   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic