Având în vedere prevederile alin. (2) al
art. 11^1 din Hotărârea Guvernului nr. 267/2004 privind instituirea Sistemului de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Referatul Direcţiei implementare politici de creşterea animalelor şi procesarea produselor de origine animală nr. 100.216/2006, în temeiul alin. (6) al
art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:
ART. 1 Inspectorii menţionaţi în lista prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin se împuternicesc să desfăşoare inspecţii în activitatea de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine.
ART. 2 Persoanele împuternicite îşi desfăşoară activitatea în cadrul direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană, având atribuţii în activitatea de clasificare a carcaselor în zonele stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.
ART. 3 Direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur Bucureşti, 27 februarie 2006.