În temeiul prevederilor
Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, ale
Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor
Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 759/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, având în vedere Referatul Direcţiei programe ale instituţiilor publice pentru sport nr. 78/2006, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport emite prezentul ordin.
ART. 1 (1) Programele sportive de utilitate publică în cadrul cărora se pot finanţa proiecte din fonduri publice sunt: programul "Promovarea sportului de performanţă", programul "Sportul pentru toţi" şi programul "Întreţinerea, funcţionarea şi dezvoltarea bazei materiale sportive". (2) Scopul şi obiectivele programelor menţionate la alin. (1) sunt prevăzute în anexa nr. 1.
ART. 2 Finanţarea proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, din cadrul programelor sportive prevăzute la
art. 1, se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005, cu dispoziţiile prezentului ordin şi cu celelalte dispoziţii legale în materie.
ART. 3 Criteriile şi condiţiile de acces la fondurile publice pentru finanţarea proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, denumite în continuare structuri sportive, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
ART. 4 Cererea de finanţare-cadru şi contractul de finanţare-cadru a proiectelor structurilor sportive sunt prevăzute în anexele nr. 3 şi 4.
ART. 5 Criteriile specifice de evaluare a proiectelor structurilor sportive în vederea atribuirii contractului de finanţare se aprobă, prin decizie internă, de autoritatea finanţatoare.